Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
În anul 2004 avea loc cel mai mareval de aderare la Uniunea Europeană. Atunci, la 1 mai, deveneau membre 10 state, 8 din fostul lagăr socialist și micuțele țări insulare Cipru și Malta.
A fost, fără nicio umbră de îndoială, un punct de răscruce în istoria acestor state. În special a celor scăpate recent de sub jugul dictatorial comunist și dominația Uniunii Sovietice. Urmările aderării s-au văzut imediat pe plan economic și social, dezvoltarea acestor state înregistrând rapid un avans așa cum nu s-a mai văzut niciodată în istorie.
Spre exemplu, Estonia pornea în 2004 cu un Produs Intern Brut de sub 10 miliarde de dolari. În doar 4 ani, PIB-ul țării cu o populație de 2 ori mai mică decât a Moldovei s-a majorat de peste 2,5 ori, ajungând la 25 de miliarde de dolari.
O creștere și mai impresionantă a fost în Letonia în acest interval, de la 11 la 35 de miliarde, în timp ce avansul în Lituania a fost de la 18 la 48 de miliarde de dolari. Practic aceste state în 4 ani aproape și-au triplat Produsul Intern Brut, salariile și nivelul de viață. Asta în condițiile în care în 14 ani, de la destrămarea URSS și până la momentul aderării, abia dacă își dublaseră PIB-urile.
Astăzi Lituania a ajuns la un PIB de 66 de miliarde, Letonia este la 40, iar Estonia la 37. Și vorbim de țări cu populații egale sau chiar mai mici decât Republica Moldova. Unde PIB-ul în prezent este de sub 12 miliarde de dolari, adică de 6 ori sub Lituania. Însă cel mai impresionant avans s-a înregistrat în Polonia, țară ce la momentul aderării avea un PIB de 200 de miliarde de dolari, iar astăzi este de aproape 800, o creștere de aproape 4 ori. Aderarea la NATO și UE a făcut din Polonia nu doar una dintre cele mai prospere țări din Europa, dar și cea mai mare forță regională, atât la nivel economic cât și militar.
Pentru noi, cel mai bun exemplu de ce poate însemna aderarea la UE este România. O țară care la începutul anilor 2000 se zbătea în sărăcie și corupție și care astăzi, chiar dacă se confruntă în continuare cu multe probleme, este infinit mai avansată decât Republica Moldova la absolut toate capitolele. În condițiile în care, în anii ’90 sărăcia peste Prut era chiar mai cruntă decât aici.
Pe lângă creștere economică, dezvoltare, protecție socială, Uniunea Europeană e astăzi și un exemplu de democrație și libertate, de siguranță și prosperitate. Țările Baltice, altădată și ele aflate sub jugul sovietic, au devenit astăzi repere la nivel european la multe capitole, reprezentând o atracție inclusiv pentru occidentali.
Cel mai important însă în actualul context regional este securitatea de care se bucură aceste țări. Ele se pot dezvolta în liniște, în ciuda invaziei barbare a lui Putin din Ucraina, pentru că se află sub protecția scutului occidental.
Este evident pentru orice om lucid, care gândește, care poate să facă niște elementare comparații, că singura cale viabilă pentru Moldova poate fi doar Uniunea Europeană. Alternativă înseamnă sărăcie, degradare, corupție și moarte. Alternativa înseamnă jugul Rusiei.
Săptămâna trecută, în Parlament, despre aceste lucruri a vorbit și Maia Sandu. Care a avut un discurs bun și realist. Alocuțiunea s-a limitat însă la parlamentarii PAS, singurii care au fost în fața președintei.
În România, în 1996, toate partidele importante de peste Prut au semnat, la Snagov, o declarație comună privind asumarea aderării la UE drept obiectiv primordial. Sunt convins că a sosit timpul unei astfel de declarații și la Chișinău.
Primul semnatar al declarației de la Snagov a fost chiar președintele de atunci al României, Ion Iliescu. Așa cum ar trebuie să fie astăzi și Maia Sandu, la Chișinău. De la care aștept un apel către toate partidele din țară pentru a susține și semna un astfel de pact. Unul care să fie, de ce nu?, aprobat la o nouă Mare Adunare Națională desfășurată la Chișinău, cu participarea cetățenilor și a tuturor partidelor și forțelor politice semnatare. Ar fi un semnal de normalitate, un gest prin care am contribui la consolidarea societății și accelerarea procesului de aderare.