Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii au fost reținuți ieri, de către CNA, după zeci de percheziții care au avut loc la cei vizați. Potrivit anchetatorilor, este vorba de 30 de cauze penale deschise pentru trucarea de licitații vizând schimbarea pavajului de pe străzile capitalei și alte lucrări de construcție.

Primarul Ion Ceban a avut un acces de furie în cadrul ședinței de ieri a serviciilor Primăriei, în cadrul căreia a vorbit doar despre aceste acțiuni ale instituțiilor de drept, acuzând guvernarea PAS de intimidări.

Nu voi intra în disputa Ceban-PAS, dar țin să mă refer la alte aspecte care mi se par extrem de interesante în acest caz. În primul rând, Ceban a anunțat că perchezițiile urmează să aibă loc cu vreo 12 ore înainte ca acestea să se desfășoare. Iar acest lucru trezește uriașe semne de întrebare în legătură cu ce se întâmplă în aceste instituții. Niște percheziții, ca să fie cu adevărat eficiente, trebuie să-l ia prin asbolută surprindere pe cel vizat. Pentru că dacă el știe, cu cel puțin 12 ore înainte ca acestea să aibă loc, ce urmează să se întâmple, atunci șansele ca probe importante să dispară sunt foarte mari.

Așadar, cine este omul sau cine sunt oamenii care l-au avertizat pe Ceban în legătură cu ce urmează să se întâmple a doua zi? Din punctul meu de vedere, faptul că lui Ceban i s-a spus din timp ce urmează să se întâmple este cel puțin la fel de grav precum fapta care li se incriminează funcționarilor Primăriei.

Și-i întreb pe această cale, pe cei de la CNA și de prin Procuraturi, dacă au fost pornite deja cercetări interne în legătură cu aceste scurgeri de informații? Scurgeri care au loc atât de des în cadrul acestor dosare că demult le-am pierdut și numărul.

De altfel, acest caz îmi amintește de o situație din vara lui 2022, când au avut loc percheziții ample în cadrul grupării lui Ilan Șor. Atunci, la fel au fost avertizați mai mulți membri ai grupării despre percheziții care urmează să-i vizeze. Aceștia au avut astfel timp nu doar să șteargă probe importante, dar au și părăsit Republica Moldova în aceeași zi. Deși a fost deschis chiar și un dosar penal în legătură cu aceste scurgeri, după 2 ani și jumătate rezultatele lipsesc cu desăvârșire. La fel ca și în absolut toate celelalte cazuri de scurgeri de informații.

Și repet, această practică atât de des întâlnită în cadrul instituțiilor noastre de drept este extrem, extrem de gravă, mai ales că nu văd eforturi serioase de a fi curmată și până acum nimeni nu a răspuns pentru astfel de fapte.

Mi se pare descalificantă și reacția primarului Ceban. Cel care a politizat acest caz și refuză să admită măcar pe o clipă că, într-adevăr, acolo ar putea exista probleme. În loc să aștepte rezultatele anchetei, Ceban a acuzat un atac asupra partidului său. Asta și din cauza că practic toți funcționarii importanți ai Primăriei au devenit și membri ai partidului lui Ceban, iar acum orice acțiune a instituțiilor de drept asupra acestora vizează și MAN-ul, acest partid-Primărie.

Eu voi urmări cu mare atenție și ce se va întâmpla în jurul acestui caz. Pentru că noi am mai avut parte de percheziții, nu doar la Primăria Chișinău, în ultimii ani, fără vreo finalitate. Cei din justiție, dacă mai există acolo oameni care sunt cu adevărat onești și dedicați profesiei lor și intereslor statului, trebuie să înțeleagă că lucrurile nu mai pot continua așa.

În primul rând, în cadrul procesului de justiție este inadmisibil ca un bănuit să fie avertizat din timp în legătură cu perchezițiile care urmează să-l vizeze. La fel de imadmisibil este ca percheziții atât de ample să nu aibă finalitate, iar totul să se rezolve în vechea tradiție moldovenească, cu înțelegeri pe sub masă.

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Post Scriptum cu Alex Cozer: La alegeri, diaspora a înclinat balanța

7 noiembrie 2024, 21:06

După ce cetățenii moldoveni aflați în afara țării au înclinat balanța în favoarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Victoria demnității și eșecul guvernării

5 noiembrie 2024, 20:16

Încheiam ultimul Post Scriptum, cel de dinainte de alegeri, arătându-mă sigur...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Demnitatea va învinge

31 octombrie 2024, 20:58

Fraților, prieteni, în ciuda tuturor dificultăților, atacurilor mediatice fără...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Irlanda, un exemplu pentru noi

29 octombrie 2024, 20:45

Cea mai bogată țară din Uniunea Europeană în prezent, dacă ne-am raporta la...

Opinia ta contează. Comentează!