Încă o încercare a consilierilor municipali de a se întruni pentru a discuta taxele locale și bugetul pentru anul 2025 a eșuat
Încă o încercare a consilierilor municipali de a se întruni pentru a discuta taxele locale și bugetul pentru anul 2025 a eșuat. Inițial, la ora programată a ședinței CMC, ora 10:00, în sală erau suficienți consilieri pentru a avea cvorum, însă reprezentanții grupului PAS au cerut o pauză până la amiază. Solicitarea i-a nemulțumit pe alți consilieri care au cerut amânarea ședinței pentru o zi ulterioară.
NICOLAE ARNAUT, consilier PAS din CMC: "Stimați colegi, fracțiunea PAS cere o pauză până la orele 14:00."
După această solicitare, consilierii PAS au părăsit sala, așa că CMC s-a pomenit în lipsă de cvorum.
CORNELIU PÂNTEA, vicepreședintele grupului MAN din CMC: "Avem 25 de colegi în sală. Respectiv, nu este cvorum la moment.
Unii consilieri au cerut ca ședința să fie reprogramată pentru altă zi.
DENIS ȘOVA, consilier, Partidul Politic „Partidul Nostru” din CMC: "Eu totuși propun să amânăm pentru altă zi. Nu este normal. Azi e zi scurtă. Noi și așa, cu toate stima și respectul, am primit invitația ieri seara. Ne-am schimbat orarul pentru ziua de astăzi în așa mod ca în prima jumătate să fim în sala de ședință. Stricăm a doua parte a zilei care și așa este scurtă ca să ne reîntoarcem.... Nu este cel puțin omenește."
În jurul orei 14:00, consilierii PAS au publicat un mesaj video în care și-au anunțat prezența la ședință. Ceilalți aleși municipali au părăsit însă între timp sala.
ZINAIDA POPA, președintele grupului PAS din CMC: "Vedem că altora nu le pasă de problemele reale ale Chișinăului. Am văzut din partea primarului general doar speculații și falsuri și îl atenționăm că acest fapt nu ajută la negocierea unui buget pentru oameni și pentru rezolvarea problemelor reale ale oamenilor."
Bugetul municipiului Chișinău pentru anul 2025, dar și taxele locale, au fost discutate în cadrul ședințelor Consiliului municipal la începutul lunii curente. În cadrul mai multor întruniri, consilierii au reușit să aprobe proiectul privind aplicarea taxelor locale, urmând să fie discutate amendamentele. Printre altele, aleșii municipali au convenit asupra amendamentului privind excluderea taxei de salubrizare.