Iurie Caraman a fost numit inspector în cadrul Inspecției procurorilor pentru următorii șase ani, începând cu 3 februarie
Iurie Caraman a fost numit inspector în cadrul Inspecției procurorilor pentru următorii șase ani, începând cu 3 februarie. Caraman este învingător al concursului public organizat astăzi de Consiliului Superior al Procurorilor. Pentru a fi maxim eficientă, inspecția mai are nevoie de încă de cinci membri.
Inspecția Procurorilor activează, în prezent, în minoritate absolută, numărând doar trei membri, din cei nouă necesari. Din această cauză, adună restanțe mari la verificarea activității procurorilor, constatarea abaterilor disciplinare și prezentarea dosarelor disciplinare în fața Colegiului de disciplină și etică, a Consiliului Superior al Procurorilor și a instanțelor. „Prioritatea numărul unu este completarea rândurilor pentru ca activitatea instituției să fie cu adevărat viabilă”, afirmă președintele CSP.
DUMITRU OBADĂ, președintele Consiliului Superior al Procurorilor: "Noi avem la moment 3 inspectori încadrați și un inspector șef. Numărul de inspectori este de 9 cu inspectorul șef, respectiv avem nevoie de încă 5 inspectori în cadrul inspecției. Toți cei interesați și dispun de experiență să aplice și remarc că valoarea de referință a fost majorat. Executivul a oferit și ministerul Finanțelor a susținut, rata a fost majorată la 3 mii de unități convenționale ar ieși undeva 20 de mii de lei."
Potrivit lui Dumitru Obadă, la fotoliile de inspector nu râvnesc acum prea mulți candidați, iar mulți dintre cei care și-au încercat până de curând norocul, au obținut punctaje prea mici ca să promoveze concursul.
Activitatea instituției este asigurată de doar trei membri, toți numiți în funcții în luna martie trecut, în urma unor concursuri publice. Este vorba despre foștii procurori Tudor Gratii, Igor Eșanu și Mircea Roșioru. Acesta din urmă a fost adjunct al procurorului general Alexandr Stoianoglo, iar acum este inspector-șef în cadrul Inspecției Procurorilor.