Versuri scrise cu dor de casă
Valentin Dulce, basarabeanul stabilit de aproape două decenii în Statele Unite ale Americii, şi-a lansat la Chişinău cartea de poezii „Cioburi în oglindă”. Evenimentul a fost unul așteptat. Prietenii, rudele și foștii colegi de facultate l-au întâmpinat pe autor cu flori și aplauze.
În carte pot fi citite și interviurile sale de peste ocean, oferite postului de radio Europa Liberă.
Volumul a fost ilustrat de către Vasile Botnaru, care îl cunoaște pe Valentin Dulce încă de pe băncile facultății.
Frumoase amintiri din tinerețe are și jurnalistul Arcadie Gherasim.
Colegii de breaslă vorbesc de un fenomen în literatură.
Pline de mândrie sunt rudele lui Valentin Dulce.
Cartea „Cioburi în oglindă” a fost scoasă de sub tipar în 300 de exemplare. Valentin Dulce s-a născut în satul Cornești. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldova, a lucrat mulți ani în radio și presa scrisă. Este autor de texte pentru cântecele semnate de compozitorul Ian Raiburg și interpretate de Ion Suruceanu, Olga Ciolacu, Anastasia Lazariuc, Fuego și alții.