Morți și răniți după atacurile rușilor
Bilanţul loviturilor ruse de joi asupra oraşului ucrainean Zaporojie a urcat la zece morţi, în timp ce o persoană a fost ucisă la Odesa, au anunţat vineri responsabili locali şi din domeniul securităţii, informează AFP. Zeci de persoane au fost rănite și în alte orașe-cheie. Volodimir Zelenski cere ajutor de la aliații occidentali pentru a opri teroarea Moscovei.
Printre cei morți în atacul rușilor asupra oraşului Zaporojie este și un copil de un an, a declarat guvernatorul regiunii, Ivan Fedorov, informând pe contul său de Telegram și despre peste 40 de răniţi. Bombe cu planare au lovit un spital şi clădiri rezidenţiale, potrivit autorităţilor locale.
În oraşul-port Odesa o persoană a murit în urma loviturilor din timpul nopţii de joi spre vineri. „Alte nouă au fost rănite", au anunţat serviciile de salvare pe Telegram, raportând incendii de locuinţe şi de depozite.
La Harkov, al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, cel puţin 25 de persoane au fost rănite în urma unei lovituri asupra unui imobil de locuinţe, a anunţat Igor Terehov, primarul oraşului. Numărul de răniţi nu încetează să crească, a precizat el.
La Harkov, ruşii au lovit intenţionat un bloc de apartamente. „Ruşii atacă de asemenea Kievul cu rachete”, a declarat Andrii Iermak şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean.
Administraţia militară a oraşului Kiev a precizat că apărarea aeriană a intrat în acţiune în capitală. Cu o zi înainte, în timpul nopţii de miercuri spre joi, autorităţile militare ale Kievului au informat despre un atac masiv al rușilor cu circa 30 de drone, soldat cu doi răniţi.
Capitala ucraineană a fost vizată de atacuri cu drone aproape zilnic de la începutul lui noiembrie şi timp de 20 de zile în octombrie, potrivit unor comunicate ale administraţiei militare. Kievul cere aliaţilor lor occidentali să furnizeze mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru a respinge atacurile ruse. „Este important să acționăm împreună și decisiv la nivel internațional de fiecare dată când Rusia încearcă să ne distrugă viețile”, a declarat Volodimir Zelenski, făcând referire la aliații Ucrainei. „Acționați pentru a reduce potențialul terorii, pentru a-l bloca. Ucraina are nevoie de putere pentru asta. Acesta este singurul mod de a realiza o pace dreaptă și de a opri moartea poporului nostru. Apărare aeriană, rază lungă de acțiune, pachete de arme, sancțiuni împotriva agresorului - acesta este răspunsul care este necesar nu numai în cuvinte, ci și în acțiuni”, a conchis Zelenski.