Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului „Etno Fest 2024” s-a desfășurat în orașul Taraclia, unde au evoluat numeroase colective
Cultură 16 septembrie 2024, 18:14 | 157

Cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului „Etno Fest 2024” s-a desfășurat în orașul Taraclia, unde au evoluat numeroase colective artistice de pe ambele maluri ale Prutului și din Ucraina. Cei prezenți în piața din centrul orașului s-au putut delecta cu bucate și băuturi tradiționale, dar și să admire dansurile interpretate de bulgari, găgăuzi, ucraineni, albanezi sau aromâni.

La manifestarea culturală organizată de autoritățile raionului Taraclia, cu sprijinul financiar și logistic al Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova, au venit oficiali de la Chișinău, reprezentați ai misiunilor diplomatice.

LAZARI DERMENJI, președintele raionului Taraclia: "În fiecare an, acest festival etno-cultural unește toate etniile și are ca obiectiv popularizarea obiceiurile și culturii tuturor naționalităților ce locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, dar și peste hotarele ei. Sperăm că și în viitor acest festival să unească oamenii care cu dăruința și energia lor vor păstra tradițiile pentru generațiile viitoare."

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Sunt foarte bucuros să particip la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului „Etno Fest”. Având și eu originile de aici, din sudul Moldovei, consider că această regiune este foarte bogată. Și asta pentru că aici, de secole, au trăit în pace și s-au înțeles moldovenii și cu bulgarii, și cu ucrainenii, și cu rușii, și cu găgăuzii."

MAYA DOBREVA, ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova: "Am o deosebită plăcere să mă aflu aici, alături de dumneavoastră. Vă doresc tuturor să vă bucurați de ospitalitatea localnicilor din această regiune, de tradițiile de aici, de vinul produs aici, de tradiționala banița, dar și de folclorul bulgăresc și al altor etnii."

PLAMEN MILANOV, președintele Consiliului ARBOM: "La acest festival mă simt ca un bulgar într-un veritabil sat din Bulgaria. Aici am întâlnit acele tradiții care s-au păstrat în raionul Taraclia, dar și în alte localități care sunt parte a acestei regiuni. Și eu văd tot aceia ce aș vedea dacă astăzi aș fi fost la un eveniment dintr-un sat din Bulgaria."

Pe scena Festivalului „Etno Fest 2024” din Taraclia au evoluat numeroase colective artistice. Au cântat și au dansat, deopotrivă, bulgarii, găgăuzii, ucrainenii, albanezii sau chiar aromânii.

Pe lângă manifestările culturale, locuitorii din Taraclia, dar și oaspeții „Etno Fest 2024”, au putut participa la o tombolă cu premii valoroase, organizată de Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!