Aproape 300 de protestatari georgieni au fost reținuți în aproape o săptămână de proteste față de partidul de la guvernare
Aproape 300 de protestatari georgieni au fost reținuți în aproape o săptămână de proteste față de partidul de la guvernare „Visul georgian”, care a suspendat negocierile privind aderarea la Uniunea Europeană. Consiliul Europei a făcut apel la autorităţile de la Tbilisi să respecte libertăţile de exprimare şi să elibereze manifestanţii arestaţi.
Mii de manifestanți din capitala Georgiei s-au adunat din nou, marți, în fața parlamentului. Pentru a-i dispersa, polițiștii au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene. Drept răspuns, manifestanții au folosit focuri de artificii.
TAMAR KORDZAIA, membru al grupului de opoziție al Mișcării Naționale Unite: "Cu cât folosesc mai multă forță, cu atât oamenii devin mai furioși, pentru că toți cei arestați au rude și toată lumea înțelege că asta este nedreptate. Și nu este ușor să accepți nedreptate. Sunt sigură că, până la urmă, acest regim se va prăbuși. Ieri am văzut cu toții că poliția încearcă să dea dovadă de forță, dar arăta foarte obosită. Sunt sigură că trebuie să mai rezistam puțin și vom realiza ceea ce ne dorim: noi alegeri și să devenim membru al Uniunii Europene."
Ministerul de Interne al Georgiei a declarat marți că 293 de protestatari au fost reținuți pentru acuzații administrative și cinci - pentru acuzații penale. Consiliul Europei a făcut apel la autorităţile de la Tbilisi să respecte libertăţile de exprimare, de întrunire şi cea a presei, precum şi să elibereze manifestanţii arestaţi. Și șeful ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a cerut autorităților același lucru, prin vocea purtătorului de cuvânt al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, Jeremy Laurence.
JEREMY LAURENCE, purtător de cuvânt al Oficiului ONU pentru drepturile omului: "Orice folosire a forței de către personalul de securitate trebuie să rămână o excepție și să respecte principiile legalității, necesității, proporționalității, precauției și nediscriminării."
Prim-ministrul georgian Irakli Kobahidze a negat marți că guvernul său a renunțat la aderarea la Uniunea Europeană. Kobahidze pare să dea vina pe oficialii europeni pentru întârzierea integrării Georgiei în bloc.
IRAKLI KOBAHIDZE, prim-ministrul Georgiei: "Vreau să le reamintesc birocraților și politicienilor europeni, inclusiv celor care împiedică artificial integrarea europeană a țării noastre, să aducă negocierile pe masă și vom semna imediat, în aceeași zi, chiar în acel moment."
Anunțul guvernului privind suspendarea discuțiilor de aderare la Uniunea Europeană a venit la câteva ore după ce Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care critica alegerile din octombrie din Georgia, ca fiind nici libere, nici corecte. Opoziția și președintele pro-occidental Salome Zurabișvili au acuzat partidul de guvernare că a trucat alegerile din 26 octombrie cu ajutorul Moscovei.