SUA, sancțiuni pentru aliații Rusiei
Externe 23 octombrie 2024, 20:23 | 125

Statele Unite va anunța săptămâna viitoare noi sancțiuni, menite să reducă eforturile de război ale Rusiei în Ucraina. „Vor fi vizate entități secundare din țări, care furnizează Rusiei componente critice folosite de industria de armament”, a declarat secretarul Trezoreriei al Statelor Unite, Janet Yellen.

JANET YELLEN, secretarul Trezoreriei al SUA: "Continuăm să luptăm împotriva ocolirii sancţiunilor de către Rusia și curând, săptămâna viitoare, vom anunța noi sancțiuni puternice, care îi vor viza pe cei care facilitează mașinăria de război a Kremlinului, inclusiv intermediarii din țările terțe, care furnizează Rusiei elemente esențiale pentru armata sa."

Janet Yellen a făcut aceste declarații în fața liderilor financiari mondiali reuniți la Washington la summitul anual al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale. Yellen s-a referit și la utilizarea veniturilor provenite din activele rusești înghețate pentru a acorda împrumuturi Ucrainei. Parlamentul European a aprobat un împrumut de până la 35 de miliarde de euro pentru apărarea și reconstrucția Ucrainei, care va fi rambursat folosind veniturile viitoare din activele băncii centrale ruse înghețate în străinătate.

Statele Unite se așteaptă să poată contribui cu 20 de miliarde de dolari la pachetul total de împrumuturi, în valoare de 50 de miliarde de dolari, convenit de G7 și de aliații Uniunii Europene, potrivit Yellen. Departamentul Trezoreriei americane „lucrează neobosit pentru a debloca valoarea economică a activelor suverane rusești înghețate pentru a ajuta Ucraina”, a declarat oficialul.

Statele Unite şi ţările aliate Ucrainei impun neîncetat sancţiuni - după invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 - vizând persoane, întreprinderi şi alte entităţi.

Drept reacție, Moscova a declarat în repetate rânduri că „politica sancţiunilor desfăşurată de Statele Unite este ilegală şi fără perspectivă”.

Opinia ta contează. Comentează!