Furtună a făcut lansarea la Hâncești
Politic 30 septembrie 2024, 21:05 | 284

Candidatul independent Victoria Furtună s-a lansat în campania electorală în orașul său natal, Hâncești. Într-un mesaj publicat pe facebook, Victoria Furtună a scris că le-a vorbit celor prezenți despre cum se va dezvolta Republica Moldova în următorii patru ani, dacă ea va fi aleasă președinte. Spre deosebire de oponenții săi, Furtună nu a publicat imagini video cu discursuri electorale.

Acesta este singura înregistrare video, pe care am găsit-o pe pagina oficială a Victoriei Furtună. Filmulețul este însoțit de un text scurt.

VICTORIA FURTUNĂ, candidat independent: "M-am lansat in orașul meu natal Hâncești, care unește oamenii prin tradiții, valori, credință și dorința pentru o Moldova Nouă. Mulțumesc tuturor celor prezenți, care au venit să audă, nu doar să asculte, cum se va dezvolta Moldova în următorii patru ani alături de Victoria Furtuna. Împreună suntem puternici, iar cu ajutorul Domnului putem crea paradisul aici, acasă, în Republica Moldova."

Fostul procuror anticorupție, Victoria Furtună a anunțat că va candida independent pentru funcția de președinte într-o înregistrare video, în centrul orașului Tiraspol, unde apare cu un porumbel în mâini, având pe fundal monumentul unui comandant militar rus. Atunci, aceasta a declarat că abilitățile sale de lider vor aduce pacea, liniștea și prosperitatea în Republica Moldova.

În prima conferință de presă, pe care a susținut-o în calitate de candidat pentru funcția de președinte, Victoria Furtună a declarat că dacă va câștiga în scrutinul din 20 octombrie va promova valorile ortodoxe. Furtună a promis să utilizeze dreptul președintelui la veto pentru fiecare lege, care nu corespunde valorilor ortodoxe. Tot ea a promis că va interzice propaganda LGBT, după exemplul Georgiei. O altă promisiune făcută de Victoria Furtună a fost că familia și munca vor deveni din nou concepte sacre în Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!