Turul II al scrutinului prezidențial s-a desfășurat „în mare parte transparent”
Politic 4 noiembrie 2024, 20:04 | 121

Turul II al scrutinului prezidențial s-a desfășurat „în mare parte transparent”, iar candidații au avut posibilitate să-și facă liber campania, au declarat astăzi la Chișinău experții Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor. La capitolul nereguli, aceștia au evidențiat, între altele, transportarea organizată a cetățenilor la secțiile de votare.

DRITAN TAULLA, șeful Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor ENEMO: "Ziua alegerilor a fost, în general, calmă și bine organizată, chiar dacă a fost afectată de cazuri recurente de potențiale tactici de corupere a alegătorilor, printre care transportul organizat al alegătorilor și fotografierea buletinelor de vot de către alegători."

MOMCILO RADULOVIC, analist politic pentru evaluarea campaniilor electorale: "ENEMO își exprimă îngrijorarea cu privire la impactului negativ pe termen lung cu privire la coruperea sistematică al alegătorilor, al influenței străine cu intenții rele și al finanțării ilicite a politicii de către grupuri infracționale și reprezentanți din Federația Rusă."

MARIAM CHUBABRIA, analist politic și de campanie electorală al MOA: "ENEMO își exprimă îngrijorarea cu privirea la faptul că publicarea datelor cu caracter personal al unui număr atât de mare de cetățeni, în baza unei surse anonime în absența unei verificări aprofundate a corectitudinii informațiilor, prezintă o încălcare a standardelor jurnalistice."

Experții ENEMO afirmă că în pofida provocărilor, procesul electoral s-a desfășurat fără incidente majore. Deși Comisia Electorală Centrală a transmis în direct prezența la vot și rezultatele preliminare, publicare proceselor-verbale cu întârziere a afectat transparența alegerilor.

ELIDON LAMANI, analist în domeniul administrării alegerilor: "CEC a menținut transparența prin transmiterea ședințelor în direct, postarea înregistrărilor, publicarea din timp a ordinii de zi și publicarea promptă a hotărârilor online. A transmis în timp real prezența la vot și rezultatele preliminare. Cu toate acestea, procesele-verbale ale ședințelor au fost publicate cu întârziere și nu toate documentele primite de CEC au fost publicate pe site-ul oficial, ceea ce a afectat transparența."

Misiunea de Observare a Alegerilor a ENEMO este susținută financiar de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasada Regatului Țărilor de Jos şi Fundația Soros Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie