Guvernul este acum într-un proces de examinare a dosarelor pentru subvenții, depuse de fermieri
Guvernul este acum într-un proces de examinare a dosarelor pentru subvenții, depuse de fermieri, care trebuie să înceapă lucrările de primăvară. Până acum au fost debursate 733 de milioane de lei sub formă de subvenții, a precizat aseară la postul nostru de televiziune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.
LUDMILA CATLABUGA, ministrul Agriculturii: "Ne-am propus și am prioritizat ca plățile complimentare, mai cu seamă rambursarea dobânzilor la credite să se facă cât mai rapid, pentru că de fapt avem un număr foarte mare de solicitări la credite. Teoretic, fiecare din fermieri ar putea să primească în conturi măcar o sumă cât de minimă pentru a putea porni câte ceva din acele lucrări."
Potrivit Ludmilei Catlabuga, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a debursat până în prezent 733 de milioane de lei sub formă de subvenții, ceea ce reprezintă 43% din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru acest an.
LUDMILA CATLABUGA, ministrul Agriculturii: "Au fost debursate total subvențiile pentru anul 2023, care au fost iarăși nedebursate, din limita fondului de subvenționare.
- Pentru 2023, abia?
Au fost da, acolo au fost rămase număr de dosare, care acum deja au fost debursate total. La ziua de astăzi de fapt AIPA a reușit să deburseze pe conturile fermierilor circa 733 de milioane de lei.
- Din cât?
Din 1 miliard 700 din bugetul pentru anul 2025 destinat pentru fondul de subvenționare."
Ministrul Agriculturii a subliniat că problema subvențiilor persistă din cauza incertitudinii legate de suma solicitărilor, fiind necesar un plan mai clar pentru alocarea acestor fonduri.
LUDMILA CATLABUGA, ministrul Agriculturii: "Ne propunem acum să avem această schimbare, paradigma asta de subvenționare să o schimbăm prin faptul ca să putem implementa subvențiile investițiilor pe etape sau în avans pentru micro și mici, în moment când deja ai un proiect."
Ludmila Catlabuga a mai spus că debursarea fondurilor va continua pe tot parcursul anului, prioritate având procesarea dosarelor privind dobânzile la credite, pentru ca fermierii să poată începe sezonul agricol fără întârzieri.
Subvențiile agricole aferente anului 2023 au fost debursate integral abia în 2025, iar pentru anul curent, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural este stabilit la 1,7 miliarde de lei, dintre care 50 de milioane de lei sunt destinate măsurilor de restructurare în agricultură.