O femeie din satul Mileștii Mici ține acasă zeci de câini și pisici, de care îngrijește cu multă pasiune
Social 24 ianuarie 2024, 16:03 | 17416

O femeie din satul Mileștii Mici ține acasă 50 de câini și 13 pisici, de care îngrijește cu multă pasiune. Mariana Toderenciuc face asemenea caritate de peste 15 ani - cum vede vreun câine istovit sau vreun motan abandonat, îl ia și-l duce acasă, unde îi dă apă, mâncare, iar dacă trebui, îl lecuiește. Cheltuielile sunt simțitoare, dar femeia se bucură de implicarea voluntarilor, care o ajută cu de toate.

Dimineața Marianei Toderenciuc începe în curte, unde își hrănește patrupezii și se joacă cu ei. Niciunul nu este lipsit de atenție, afirmă femeia.

MARIANA TODERENCIUC, voluntar: "Încep de la ograda asta. Vin aici, le dau mâncare. Apoi plec la ograda din mijloc, ulterior la ograda de sus. La ora 08:00 termin de hrănit și deja începe curățenia."

Femeia zice că anterior a avut mai multe animale, însă le-a dat pe mâini bune.

MARIANA TODERENCIUC, voluntar: "La moment sunt 50 câini mari și 13 cățeluși. Toți câinișorii aceștia eu i-am găsit pe drum. Cățeluși am vreo șase pe care i-au aruncat, restul salvați de pe drum, la cimitir oamenii întotdeauna îi aruncă...În orice caz e foarte strașnic."

Fiecare patruped are o istorie... Unii au fost abandonați, iar alții erau la un pas de moarte, ne-a mărturisit. femeia.

MARIANA TODERENCIUC, voluntar: "Ea mergea pe drum și mi s-a părut că e o pisică, dar s-a adeverit că e un cățelușă. Am luat-o. După ce am luat-o a mers un camion mare. Eu cu groază m-am gândit; „Dacă nu eram în momentul cela lângă ia ce avea să fie”."

Câinii stau în curte, iar pisicile - în casă.

MARIANA TODERENCIUC, voluntar: "În această odaie sunt opt, sus mai am încă cinci. Am grijă de ele mai bine ca de mine. Ele au mâncare, apă, sunt lecuite, prelucrate, iubite, dorm cu mine."

Pentru că îngrijirea necesită cheltuieli mari, femeia are noroc și de alți voluntari, care o ajută cu hrană sau cu alte lucruri necesare.

MARIANA TODERENCIUC, voluntar: "Pe hrană într-adevăr se duc foarte mulți bani. Plus la asta este nevoie de medicamente, prelucrare împotriva limbricilor, vaccine, prelucrare împotriva puricilor. Timp de acești 15 ani. Am sterilizat, am salvat, am lecuit mai mult de 600 de câini."

Opinia ta contează. Comentează!