Campania electorală a lui Alexandr Stoianoglo, promovat de PSRM, ar fi finanțată în secret de Kremlin și serviciile secrete ruse
Politic 31 octombrie 2024, 20:12 | 603

Campania electorală a candidatului Alexandr Stoianoglo, promovat de Partidul Socialiștilor, ar fi finanțată în secret de Kremlin și serviciile secrete ruse. În spațiul public au apărut înregistrări audio, care indică asupra unor legături directe între deputatul PSRM, Adrian Albu, și agenții FSB. „Aceste înregistrări arată cum Moscova ar coordona strategiile socialiștilor pentru a influența scena politică în favoarea sa”, scrie Eureporter. PSRM afirmă că înregistrările sunt fabricate.

Potrivit jurnaliștilor de la Bruxelles, înregistrările pe care le-au obținut conțin conversații ce au avut loc în aprilie curent între Adrian Albu și Iuri Gudilin, agent FSB inclus pe lista de sancțiuni a Statelor Unite din octombrie 2022. Adrian Albu călătorește des la Moscova, unde participă la diverse forumuri. Biletele pentru deplasări sunt procurate chiar de Gudilin. În una dintre conversații, Albu îl întreabă pe Gudilin dacă nu a procurat bilete cu cardul său, adăugând că speră ca informația respectivă să nu apară nicăieri.

În afară de Gudilin, Albu s-ar fi întâlnit și cu unul dintre consilierii lui Putin, fostul șef al FSB și actualul secretar al Consiliului rus de Securitate, Nikolai Patrușev. Adrian Albu era preocupat să mențină secretul în jurul întâlnirilor sale cu FSB. Într-o înregistrare din 27 aprilie, acesta spune că nu vrea să fie văzut în anumite hoteluri din Moscova unde ar putea fi prezenți alți moldoveni și, de asemenea, ofițeri SIS.

O altă discuție dintre cei doi îl vizează pe Ilan Șor. Gudilin crede că fugarul penal și-a îndeplinit promisiunile față de ruși și că acum are influență la Kremlin.

Cei doi au discutat și despre posibilitatea de a-i spăla imaginea lui Ilan Șor în Occident. Planul este simplu – lansarea mai multor acuzații împotriva guvernării, astfel încât actualul guvern proeuropean să fie, de asemenea, acuzat de implicare în acte de corupție.

Iuri Gudilin a fost în Republica Moldova de nenumărate ori, în timpul alegerilor sau înaintea acestora. Presa a scris că Iuri Gudilin și politologii Olga Grak și Leonid Gonin, l-au consiliat pe Igor Dodon în timpul campaniei sale pentru prezidențialele din 2020.

După apariția înregistrărilor, deputatul PSRM, Adrian Albu, a acuzat guvernarea că l-ar fila. Albu susține că înregistrările sunt trucate și că acestea îi denigrează imaginea.

ADRIAN ALBU, deputat PSRM: "Am rămas surprins de ce am văzut ieri. De acel linșaj pe televiziune. De gândurile lucide ale așa-zișilor jurnaliști independenți. Voi nu aveți nimic sfânt în voi! Voi doar faceți fake-uri și le lansați în public ca să vă salvați propria piele. Dar nu o să vi se primească. Voi deja sunteți dați uitării."

PSRM afirmă că înregistrările publicate de Eureporter sunt fabricate. Potrivit sursei citate, înregistrările audio demonstrează că Moscova controlează și finanțează partidele pro-ruse din Republica Moldova și că FSB implică agenții săi, pentru a-și gestiona și proteja mai bine interesele. Totodată, precizează jurnaliștii de investigație, Adrian Albu și Bogdan Țîrdea sunt doar doi dintre politicienii afiliați Kremlinului, prin care FSB controlează PSRM.

Opinia ta contează. Comentează!