Moldova poate începe negocierile
Politic 3 iunie 2024, 20:25 | 350

Republica Moldova este gata să înceapă negocierile de aderare cu Uniunea Europeană la sfârșitul lunii iunie curent. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a susținut o conferință de presă alături de colegii săi din legislativ. Oficialul a spus că autoritățile de la Chișinău au îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene, odată cu alegerea de către CSP a unui nou procuror general.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Asta înseamnă că suntem aproape totalmente pregătiți pentru deschiderea oficială a negocierilor de aderare, care sperăm foarte mult să se întâmple la sfârșitul lui iunie, preliminar, 25-26 iunie. Deci noi ne-am făcut temele pentru acasă. Așteptările mele sunt, cred eu, așteptările tuturor cetățenilor. Noi vrem o Procuratură Generală și nu doar, dar toate instituțiile de drept, de combatere a corupției, să prindă la curaj."

Nu există însă o certitudine privind lansarea negocierilor de aderare, la sfârșitul lunii iunie, din partea oficialilor de la Bruxelles, mai ales că nu toate recomandările au fost duse până la capăt. Una dintre ele e procesul de vetting, care este încă în desfășurare. În aceeași conferință de presă, Igor Grosu, în calitate de președinte al PAS, a vorbit despre importanța participării la alegerile europarlamentare. Potrivit lui, acest exercițiu democratic ar putea accelera viteza de aderare la blocul comunitar.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "În primul rând, noi avem acum o șansă să demonstrăm în calitate de cetățeni și ai Republicii Moldova, dar și cetățeni ai Uniunii Europene, indiferent a cărei țări membre a UE cetățenii noștri au pașapoarte, că vrem să participăm la procesul de luare a deciziilor, vrem să influențăm cine o să ne reprezinte și pe noi, Republica Moldova, în acest Parlament."

Cei care dețin cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene, inclusiv cetățenii români, pot vota pe 9 iunie pentru alegerile în Parlamentul European. În Republica Moldova vor fi deschise 52 de secții de votare.

Opinia ta contează. Comentează!