A murit Quincy Jones, compozitorul şi producătorul cu o influenţă majoră asupra muzicii americane
Externe 4 noiembrie 2024, 20:06 | 261

A murit Quincy Jones, compozitorul şi producătorul cu o influenţă majoră asupra muzicii americane. Remarcat prin colaborarea cu artişti precum Count Basie şi Frank Sinatra, maestrul a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 91 de ani, transmit agenţiile Reuters şi EFE.

„Deşi este o pierdere incredibilă pentru familia noastră, omagiem viaţa minunată pe care a trăit-o şi ştim că nu va mai exista altul ca el”, a declarat familia Jones într-un comunicat. Cauza morţii nu a fost precizată, potrivit Variety.

Quincy Jones a fost premiat cu Emmy, Grammy, Oscar şi Tony şi a fost apreciat pentru realizarea mai multor albume cu vânzări spectaculoase, inclusiv materialul discografic „Thriller” al cântăreţului Michael Jackson.

În 2018, Quincy Jones a intrat în panteonul industriei de divertisment din Statele Unite, în care au fost incluse de-a lungul anilor nume ilustre, lăsându-şi amprentele mâinilor şi picioarelor în cimentul din faţa TCL Chinese Theatre din Hollywood.

QUINCY JONES, compozitor, producător: "Mi s-a spus că sunt primul compozitor care a primit onoarea de a-şi lăsa amprentele aici, în faţa Chinese Theatre. Aşadar, în calitatea mea de pionier, vreau să spun că împart această recompensă cu toţi colegii mei compozitori şi prieteni dragi, din trecut şi de astăzi."

La ceremonie, Quincy Jones a mulţumit unor staruri precum Sidney Potier şi Sidney Lumet, care l-au ajutat la începuturile carierei sale să se facă remarcat în industria filmului.

Opinia ta contează. Comentează!