Mii de susținători ai opoziției s-au adunat luni seara în fața parlamentului Georgiei pentru a denunța alegerile din 26 octombrie
Externe 5 noiembrie 2024, 18:27 | 169

Mii de susținători ai opoziției s-au adunat luni seara în fața parlamentului Georgiei pentru a denunța alegerile din 26 octombrie, după ce partidul de guvernământ a fost declarat câștigător pe fondul acuzațiilor de fraudare a voturilor ajutate de Rusia, scrie ABC News. Protestatarii, care au fluturat steaguri ale Georgiei și ale Uniunii Europene, au cerut noi alegeri parlamentare sub supraveghere internațională și o anchetă a presupuselor nereguli la vot.

Liderii opoziției au promis că vor boicota sesiunile parlamentului și vor organiza proteste regulate până când cererile lor vor fi îndeplinite. Deputatul Giorgi Vashadze a declarat că manifestațiile vor avea un caracter permanent şi „se vor înteţi”, pentru a înlătura de la putere partidul „Visul Georgian”, considerat pro-rus de către opoziţie şi Occident, şi care a obţinut aproape 54% din voturi la alegeri.

GIORGI VASHADZE, liderul Coaliției Mișcarea Națională Unită: "Avem, să zicem, două direcții. Una dintre ele este protestul de stradă. Pornim de la Tbilisi, dar vom avea proteste în toată țara. A doua este cadrul legal. Strângem dovezi, am trimis deja date observatorilor internaționali că alegerile au fost fraudate masiv și de aceea avem tot dreptul de a cere alegeri noi. Astfel, CEC ar trebui să anuleze aceste alegeri. Și a treia opțiune este că cerem țărilor prietene, statelor democratice, să nu recunoască aceste alegeri care au fost furate de la poporul georgian."

Premierul Irakli Kobajidze a negat orice fraudă şi i-a cerut preşedintelui Salome Zurabişvili, care a vorbit despre un sistem „sofisticat” de fraudare, să prezinte probe. În campania electorală, Kobajidze a acuzat opoziţia pro-europeană că în cazul preluării puterii ea ar putea implica Georgia într-un nou război cu Rusia. Ultimul conflict al țării cu Rusia a fost în anul 2008 pentru controlul asupra provinciilor separatiste pro-ruse Abhazia şi Osetia de Sud, unde Rusia are în prezent baze militare, georgienii pierduseră acel conflict.

Moscova a respins acuzaţiile opoziţiei georgiene, în timp ce Bruxellesul şi Washingtonul au cerut investigarea „neregulilor” semnalate de observatorii internaţionali. Bruxellesul a comunicat, de asemenea, că procesul de aderare a Georgiei la Uniunea Europeană rămâne îngheţat în urma acestor alegeri.

Opinia ta contează. Comentează!