CEC face precizări privind votarea
Politic 7 octombrie 2024, 21:06 | 176

Cetățenii care nu pot merge la secția de votare pe 20 octombrie din motive de sănătate sau din altă cauză pot solicita, începând de astăzi, 7 octombrie, urna mobilă. Studenții și elevii pot vota la referendumul constituțional și la alegerile prezidențiale de la orice secție deschisă în localitatea unde își fac studiile, chiar dacă nu au acolo viză de reședință.

Potrivit unui comunicat emis de Comisia Electorală Centrală, solicitarea urnei mobile la domiciliu se face în scris, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării și până la ora 14:00 a zilei precedente votării. Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflări au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei.

Studenții și elevii cu drept de vot, care nu au înregistrare la domiciliu sau reședința temporară în localitatea unde își fac studiile, pot vota la orice secție de votare deschisă în această localitate, fiind obligați să prezinte actul de identitate și carnetul de elev sau student al instituției de învățământ din localitatea respectivă.

Cetățenii Republicii Moldova de peste hotare, care au primit plicul cu buletinele de vot, sunt îndemnați să nu le completeze, înainte de a studia atent instrucțiunile elaborate de Comisia Electorală Centrală.

Pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale și referendumul republican constituțional se completează și se semnează o declarație unică cu mențiunea corespunzătoare.

INSTRUCȚIUNI PRIVIND PROCEDURA DE VOT: "După ce ați indicat opțiunea de vot, introduceți doar câte un buletin de vot completat într-un plic interior depersonalizat (fără inscripții). După ce ați introdus doar un buletin de vot, lipiți plicul interior depersonalizat și sigilați-l cu o etichetă de securitate. Completați și semnați blancheta declarației privind abținerea de la votarea multiplă și confirmarea exercitării dreptului de vot în secret atât pentru alegerile prezidențiale cât și pentru referendum."

Absența unei declarații pentru un anumit tip de scrutin va consemna refuzul alegătorului de a participa la acest exercițiu electoral și anularea buletinului de vot în lipsa declarației completate și semnate, precizează comunicatul citat. Detalii în acest sens găsiți sunt publicate pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale.

Opinia ta contează. Comentează!