Taylor Swift și-a anulat concertele
Externe 8 august 2024, 21:22 | 390

Fanii europeni ai cântăreței americane Taylor Swift s-au întristat. Au fost anulate cele trei concerte ale interpretei, programate la Viena pentru această săptămână. S-a întâmplat din cauza unei amenințări de atentat terorist, spun autoritățile. Oamenii legii au arestat doi suspecți, unul dintre care ar fi plănuit un astfel de atac în timpul concertelor.

Taylor Swift avea programate concerte pe stadionul Ernst Happel joi, vineri și sâmbătă, dar organizatorii au anunțat, miercuri seară, că evenimentele au fost anulate.

Echipa artistei a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că odată ce autoritățile de la Viena au confirmat că este plănuit un atac terorist, se vede obligată să anuleze cele trei concerte planificate pentru siguranța fiecăruia. În același mesaj, echipa Taylor Swift mai scrie că „cei care și-au cumpărat bilete o să-și primească banii înapoi în termen de zece zile lucrătoare”.

Presa străină scrie că directorul general al Austriei pentru Securitate Publică, Franz Ruf, a declarat că un cetățean austriac de 19 ani a fost arestat miercuri dimineață la Ternitz, o provincie din Austria. El a spus că o a doua persoană a fost arestată la Viena, dar nu a oferit detalii despre suspect. Acesta a mai spus că tânărul de 19 ani a făcut „un jurământ de credință” așa-zisului Stat Islamic la începutul lunii iulie.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a scris pe rețeaua X că anularea concertelor ar fi o „dezamăgire amară pentru toți fanii”, dar situația a fost „foarte gravă”.

Șeful poliției din Viena a declarat că la doar un singur concert erau așteptate 65 de mii de persoane pe stadion, precum și 22 de mii - în afara locației.

Opinia ta contează. Comentează!