Post Scriptum cu Alex Cozer: Rușii ocolesc sancțiunile prin Moldova

Vă mai amintiți de primăvara anului 2022, când în primele luni de invazie rusă în Ucraina, unii de pe la Chișinău, oficiali, insistau să facă în continuare afaceri cu barbarii agresori? Atunci era vorba de niște lucrări de reparație la Termoelectrica, cu echipament livrat de compania rusă Silovîie Mașînî, controlată de odiosul oligarh Alexei Mordașov, unul dintre cei mai apropiați miliardari ruși de Vladimir Putin. În plus, și oligarhul și compania sa aflându-se sub multiple sancțiuni internaționale.

În acea perioadă, conducerea Termoelectrica și ministrul Spînu insistau că nu există alte soluții și că vom îngheța în iarna următoare dacă nu se efectuează lucrările în valoare de peste 13 milioane de euro. Până la urmă, datorită insistențelor noastre, s-a renunțat la acel contract rușinos, echivalent cu o trădare a apărării ucrainene, care ne ține în continuare și pe noi liberi și independenți. Ba mai mult decât atât, deși deja e a doua iarnă după licitiația buclucașă, iată că nu a înghețat capitala. În plus, lucrări la blocul cu pricina au fost efectuate de o altă companie, cu bani mult mai puțini. Și acela a devenit funcțional, chiar dacă la o capacitate mai redusă.

Din păcate, în paralel, tranzacții cu rușii erau făcute în continuare de moldoveni. Și este vorba de lucruri mult mai grave, de eludarea sancțiunilor internaționale împotriva statului invadator și criminal. Ieri, dintr-o investigație jurnalistică, am aflat că trei companii moldovenești au vândut, în ultimii 2 ani, componente pentru avioane în valoare de 15 milioane de dolari. Rușii nu mai pot să achiziționeze piese pentru mentenanța avioanelor occidentale, de asta recurg la diferite scheme pentru a pune mâna pe ele. Și iată că unii moldoveni s-au gândit că trebuie să le dea o mână de ajutor și au făcut afaceri cu barbarii în perioada de după invazie.

Foarte interesant este că și în acest caz apare numele lui Mordașov. Cel de la Silovîie Mașîni. Care a cumpărat componente pentru avioanele sale private de la companii moldovenești. Și-n general, acest Mordașov e foarte legat de Republica Moldova. Iar autoritățile acestui stat ar trebui să fie foarte atente la banii cu care se construiesc niște complexe rezidențiale prin oraș și dacă nu cumva este vorba de fonduri murdare ale acestui oligarh. Spălate la noi. Bani care ulterior ar putea să meargă inclusiv în procesele de destabilizare a țării.

Dar ce să te aștepți de la aceste autorități? Pentru că, potrivit colegilor de la Europa Liberă, autorii investigației, procurorii noștri știau că moldovenii eludează sancțiunile occidentale și vând componente rușilor. Dar maximum ce au putut face a fost să le transmită șefilor acelor companii că „afectează imaginea țării” prin aceste scheme.

În paralel, însă, multe alte astfel de scheme se desfășoară. Spre exemplu, acum câteva luni, presa a relatat despre faptul că în jur de 20 de mii de laptopuri au ajuns în Rusia printr-o schemă asemănătoare, în spatele căreia stă un mare magnat de pe piața online a electrocascnicelor. Și de această schemă cunosc foarte bine și cei de la Serviciul Vamal și procurorii. Și credeți că au făcut ceva? Sigur că nu.

Ceea ce se întâmplă este grav. Pentru că Uniunea Europeană cunoaște despre aceste scheme și a solicitat nu o singură dată statului Republica Moldova să le curme. Este și rușinos că noi, ca țară care susținem că ne dorim integrarea europeană, contribuim la eludarea sancțiunilor europene. Pe lângă lovitura de imagine, astfel de scheme, la care autoritățile noastre asistă pasiv, vor crea, cu siguranță impedimente și în parcursul nostru european.

Dar, mult mai grav, rușinos și trist e că, prin acțiuni de acest fel, trădăm Ucraina, cea care își varsă sângele apărându-ne și pe noi.

Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde

16 ianuarie 2025, 21:04

Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Situație critică în Stânga Nistrului

14 ianuarie 2025, 20:49

Pe lângă faptul că majoritatea cetățenilor din stânga Nistrului au ajuns să...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Interferențele fără precedent ale Rusiei și oligarhilor în procesul electoral

19 decembrie 2024, 21:16

Iată că se fac exact 2 luni de la referendumul constituțional privind aderarea...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Funcționari de la primărie, reținuți

17 decembrie 2024, 20:27

Doi funcționari ai Primăriei Chișinău și mai mulți reprezentanți ai unor companii...

Post Scriptum cu Alex Cozer: S-au găsit „vinovații”

5 decembrie 2024, 21:37

S-au găsit vinovații. Ei sunt Parlicov și Tofilat. Jos cu ei! Premierul Dorin...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Când nu există, crizele sunt inventate

28 noiembrie 2024, 20:38

Atunci când nu există crize, ele trebuiesc inventate. Pe scurt, cam așa putem...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Nichiforciuc, invitat la consultări

19 noiembrie 2024, 23:54

Au trecut alegerile. Guvernanții ne-au spus că au auzit durerile poporului și...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Dodon, prins din nou cu minciuna

14 noiembrie 2024, 21:56

Imediat după scrutinul din 3 noiembrie, mai mulți indivizi nemulțumiți de rezultat,...

Post Scriptum cu Alex Cozer: Eterna reformă a justiției

12 noiembrie 2024, 20:47

În țara noastră de necesitatea reformelor în justiție se vorbește deja de decenii....

Opinia ta contează. Comentează!