Serviciul de Informații și Securitate va publica manualele de propagandă și dezinformare utilizate de KGB și NKVD
Social 6 septembrie 2024, 15:55 | 421

Serviciul de Informații și Securitate va publica manualele de propagandă și dezinformare utilizate de KGB și NKVD. Documentele relevă tehnicile și metodele de propagandă, dezinformare și manipulare utilizate în trecut și pe care forțele ostile Republicii Moldova continuă să le folosească pentru a diviza societatea, a compromite procesele democratice și menține țara noastră în sfera de influență externă, se arată într-un comunicat al SIS.

Decizia a fost luată după o întrevedere a conducerii Serviciului de Informații și Securitate cu mai mulți cercetători, unde au discutat despre utilizarea expertizei istorice pentru a îmbunătăți activitățile curente de securitate națională. Accesul la aceste informații va permite publicului să înțeleagă mai bine pericolele actuale, să reziste mai eficient la încercările de manipulare și să sprijine eforturile de consolidare a democrației, independenței, integrității teritoriale și rezilienței cetățenilor noștri, afirmă reprezentanții SIS. Desecretizarea documentelor istorice va permite accesul publicului la informații esențiale privind trecutul nostru și vor contribui la o mai bună înțelegere a evenimentelor care au modelat destinul națiunii, se arată în comunicatul SIS.

Serviciul de Informații și Securitate a transmis alte peste 34 de mii de dosare Agenției Naționale a Arhivelor. Acestea au fost parte a Fondului materialelor documentare de filtrare și trofeu și a Fondului materialelor documentare a persoanelor supuse represiunilor politice în perioada regimului totalitar, care au trecut procedura de reabilitare la Procuratura Generală, ulterior fiind desecretizate de către Comisia departamentală a SIS.

SIS anunță că își propune să continue procesul de desecretizare într-un mod responsabil, asigurându-se că documentele sunt gestionate cu grijă și că informațiile sunt prezentate într-un context adecvat.

Opinia ta contează. Comentează!