În următoarele trei zile, un litru de benzină cu cifra octanică 95 va costa 22,89 lei, cu 11 bani mai puțin decât astăzi
Social 6 septembrie 2024, 15:55 | 169

Prețurile actuale pentru carburanți sunt cele mai mici din anul curent. În următoarele trei zile, un litru de benzină A95 va fi costa 22 de lei și 89 de bani, cu 11 bani mai puțin decât astăzi, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Motorina va fi comercializată la pompă cu cel mult 19 lei și 73 de bani per litru, ceea ce este cu 3 bani mai puțin. ANRE precizează că ieftinirea carburanților continuă a noua săptămână consecutiv. În ultimele două luni, s-a înregistrat o scădere totală a prețului la benzina A95 cu 2 lei și 40 de bani sau cu 9,5% și a prețului la motorina standard - cu 2 lei și 24 de bani sau 10%. Potrivit ANRE, ieftinirile sunt determinate atât de nivelul tot mai scăzut al cotațiilor Platts, care au ajuns la circa 750 de dolari tona la benzină și 700 de dolari tona la motorină, cât și de aprecierea tot mai accentuată a leului în raport cu dolarul american.

Opinia ta contează. Comentează!