În urma cutremurul de acum două zile, responsabilii de la IGSU au venit cu mai multe recomandări către cetățeni
Social 18 septembrie 2024, 15:50 | 549

În urma cutremurul de acum două zile din zona seismică Vrancea, care a fost resimțit și în Republica Moldova, responsabilii de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au venit cu mai multe recomandări către cetățeni. IGSU transmite că, în cazul seismelor, oamenii trebuie să-și mențină calmul și să respecte măsurile esențiale de siguranță. Trecătorii pe care i-am întâlnit în stradă ne-au spus ce fac atunci când se clatină pământul.

Responsabilii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vin cu recomandări exacte pentru cetățeni în cazul unui cutremur

LILIANA PUȘCAȘU, ofiţer de presă al IGSU: "În cazul în care ne-am pomenit că suntem prinși de un cutremur ar fi bine în primul rând să evităm panica, este cel mai important lucru. Al doilea moment dacă ne aflăm în apartamente în locuință, ar fi bine să închidem gazul, electricitatea. După care să ne poziționăm sub o grindă sau sub o masă, sau subt un colț și să ne astupăm fața și capul cu mâinile."

După ce mișcarea telurică pare că s-a încheiat, cetățenii nu trebuie să părăsească în grabă clădirea. Ieșirea dintr-un imobil în timpul seismelor poate fi foarte periculoasă. Este important ca oamenii să aștepte până când cutremurul se oprește, apoi să verifice starea scărilor și a căilor de evacuare înainte de a încerca să iasă.

LILIANA PUȘCAȘU, ofiţer de presă al IGSU: "Dacă cutremurul ne surprinde într-un autovehicul, ar fi bine să oprim din start autovehiculul într-un loc sigur. Să poziționăm acest autovehicul în spațiu deschis, să nu fie în preajma clădirilor, în preajma instalațiilor. Dacă totuși ne-am pomenit sub dărâmături în urma unei replici de cutremur, ar fi bine după ce s-a finalizat cutremurul să nu strigăm să ne pierdem vocea, pentru că suntem panicați. Dar să lovim într-o țeavă metalică pentru a aștepta ajutorul."

Un cutremur cu magnitudinea estimată de 5,4 pe scara Richter s-a produs luni în zona seismincă Vrancea-Buzău și a fost resimțit inclusiv la Chișinău, cu intensitatea de circa 4,5 grade. Un seism mai puternic s-a produs anul trecut, pe 14 februarie, în judeţul Gorj şi a avut magnitudinea 5,7.

Opinia ta contează. Comentează!