Timp de două zile, pe șosele ar putea să fie văzuți ofițeri din cadrul batalionului „Fulger” cu tehnică blindată
Social 13 noiembrie 2024, 20:06 | 189

Inspectoratul General al Poliției informează că, astăzi și mâine, pe șoselele Republicii Moldova ar putea să fie văzuți mascații de la batalionul cu destinație specială „Fulger”, inclusiv cu tehnică blindată.

Potrivit Poliției, nu există motive de panică sau îngrijorare. În comunicatul instituției se arată că este vorba despre mai multe exerciții tactice care se desfășoară regulat, conform unui plan de acțiuni al IGP. Exercițiile urmează să consolideze abilitățile profesionale ale forțelor speciale. În context, oamenii legii îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și să nu răspândească informații eronate privind exercițiile tactice.

Opinia ta contează. Comentează!