Post scriptum cu Alex Cozer: Gazprom, pierderi de miliarde
16 ianuarie 2025, 21:04
Pentru a înțelege mai bine situația așa-zisei crize umanitare din stânga Nistrului,...
Cu mai bine de 20 de ani în urmă, la începutul anilor 2000, mama mea împrumuta câteva mii de dolari, pe care-i plătea unei așa-zise companii de transport a cetățenilor spre Uniunea Europeană, și o apuca spre Italia. Copil fiind, timp de câteva săptămâni nu am aflat nimic despre situația mamei mele. Pentru că, la fel ca în majoritatea cazurilor din acea perioadă, transportul spre Italia se făcea maximum pănâ într-o țară din fostul bloc socialist, Cehia de regulă, iar de acolo, pe jos, ghidați de cărăuși, prin munți, păduri și râuri, oamenii urmau să ajungă în Uniunea Europeană.
A fost și cazul mamei mele, care a trebuit să doarmă sub cerul liber, să străbată chiar și un râu, în plină iarnă, pentru a se deplasa spre țara spre care a pornit. În tot acest periplu care a durat săptămâni, a fost chiar și arestată în Austria și urma să fie deportată acasă. Dar o astfel de variantă nu putea fi luată în calcul, pentru că acasă o așteptau datorii de mii de dolari. Până la urmă, mama mea pus piciorul pe pământ italian, iar după câteva săptămâni a reușit să telefoneze acasă și să ne anunțe că a ajuns la destinație. Mult mai târziu, peste ani, am aflat toate chinurile prin care a trecut pentru a atinge destinația finală.
Și cazul mamei mele este unul fericit. Pentru că din sutele de mii de oameni care luau în acea perioadă calea Europei, am avut extrem de multe situații care s-au încheiat tragic, cu oameni care și-au găsit sfârșitul pe vreun vârf de munte sau nu s-au mai trezit niciodată din somnul în care au căzut în vreo pădure înghețată.
23 de ani mai târziu, mama mea știe ce înseamnă Europa liberă, civilizată și prosperă. Se află în continuare în Italia, dar în toată această perioadă a fost conectată la tot ce se întâmplă acasă, a participat la toate alegerile și a votat de fiecare dată pentru parcursul european. Este și una dintre persoanele care a investit mulți bani în Republica Moldova, practic tot ce a agonisit, contribuind la supraviețuirea țării cu milioane de lei.
La fel au făcut alte sute de mii de oameni ca ea, ce au ajuns în Occident în ultimii 25 de ani, în special la sfârșitul anilor ’90 și anii 2000, când din țară au plecat cei mai buni și mai bine pregătiți oameni dintre noi.
În 2024, inclusiv datorită eforturilor mamelor și taților noștri care au luat calea Occidentului, Moldova arată altfel. Astăzi putem circula liber oriunde în Europa, chiar și cu pașaport moldovenesc. 70% din tot ce producem ajunge în UE. Suntem bineveniți și apreciați oriunde pe continent. Putem vorbi gratuit, la telefoanele noastre moldovenești peste tot în Europa, datorită eliminării tarifelor de roaming.
Toți liderii europeni, fără excepție, au fost la Chișinău în ultimii 2 ani. Unii chiar de mai multe ori. Majoritatea schimbărilor în bine din Republica Moldova au fost făcute cu susținere europeană.
Da, mai avem încă extrem de multe de făcut. Dar primul lucru pe care trebuie să-l facem e să păstrăm ce am obținut până acum, libertatea de circulație, recunoașterea și aprecierea europeană, pacea. Să ne protejam integritatea teritorială, suveranitatea și independența. Toate pot fi asigurate doar sub umbrela Uniunii Europene. Iar ulterior, la fel ca în România, Polonia, statele baltice, vor veni și prosperitatea și adevărata democrație.
Duminică, la referendum, avem o șansă istorică de a cimenta aceste valori și a ne înscrie definitiv pe parcursul firesc, european. Duminică putem contribui ca măcar în ultimii lor ani de viață, părinții noștri să poată reveni acasă, unde să aibă parte de aceleași condiții pe care le-au găsit în Uniunea Europeană. Printr-un simplu vot, putem să mai facem un pas decisiv spre marele ideal al generației noastre. De a ne transforma țara într-una din care să nu mai vrei să pleci. De a ne face aici, acasă, condiții de viață pentru care părinții noștri își riscau viața acum 20 sau 30 de ani.
Mama mea, sutele de mii de oameni ca ea, vor vota duminică pentru asta. Noi, cei mai tineri, care nu am trecut prin chinurile și calvarul lor, suntem obligați să nu-i dezamăgim. Suntem obligați să nu dezamăgim nici generațiile viitoare, care în dependență de cum vom proceda în această perioadă, ne vor mulțumi sau blestema peste ani.