Jurnalul orei 15, 28 August
Jurnalul orei 15:00 28 august 2024, 16:42 | 763

Prezentat de Călin Jucovschi

Portul de stat Giurgiulești nu se vinde, afirmă oficialii de la Chișinău, după ce presa a scris că autoritățile de la București urmează să discute despre cumpărarea acestui obiectiv economic. „Guvernul nu intenționează să vândă acel port în niciun caz”, a precizat astăzi ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu.

Numărul cazurilor de infecție cu virusul Covid-19 este în creștere. În perioada 19-25 august au fost înregistrate cu 20 la sută mai multe cazuri în comparație cu săptămâna precedentă. Din peste două mii 600 de infectări, peste 500 sunt la copii. Datele au fost prezentate astăzi de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, potrivit căreia, situația este sub control.

Kursk este doar prima parte a unui plan menit să pună capăt războiului din Ucraina. Volodimir Zelenski a declarat marți că îi va prezenta planul președintelui american, Joe Biden. „De el depinde succesul”, a subliniat Zelenski. Tot ieri, liderul de la Kiev a anunțat despre testarea cu succes a primei rachete balistice fabricate din Ucraina, relatează AFP.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie