Proiectul lui Șor, luat în vizor
Justiţie 29 iunie 2023, 19:52 | 958

Noul proiect politic al fugarului Ilan Șor a fost luat la ochi de autorități. Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, spune că Șor încearcă să facă un transfer de imagine de la fostul său partid, care a fost dizolvat prin decizia Curții Constituționale, către așa-numitul „Bloc politic Ș.O.R”. Oficialul atrage atenția că membrii fostei formațiuni nu se pot afilia acestui bloc politic.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: "Dacă vor dori să adere la alte structuri, cum a fost adus la cunoștință acel bloc electoral, atunci sunt anumite proceduri. Dacă se urmărește transferul de imagine prin acea denumire, ideea este că denumirea și atributele nu trebuie să fie similare cu cele ale partidelor deja existente. Mai mult de atât, să inducă în eroare alegătorul. Or, în acest caz ar putea fi vorba despre un transfer de imagine politică. În acest caz, autoritățile competente vor examina și vor lua atitudine."

Între timp, ministerul Justiției a avansat în procesul de creare a comisiei de lichidare a Partidului Șor, spune ministrul.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiției: "Am identificat o persoană responsabilă pentru misiunea de lichidator și care va fi responsabilă de procedura de inventariere a tuturor bunurilor, dar în același timp așteptăm și hotărârea motivată a Curții Constituționale pentru concretizarea anumitor proceduri. Potrivit textului Curții, aceasta a constatat procedura de dizolvare a acestui partid, însă procedura de lichidare a acestui partid are și anumite prevederi speciale în Legea cu privire la partidele politice."

Pe 20 iunie curent, Ministerul Justiției a anunțat că va desemna o comisie de lichidare a Partidului Șor, care va întreprinde toate măsurile necesare pentru radierea acestei formațiuni politice din Registrul de stat al persoanelor juridice și va solicita Agenției Servicii Publice să consemneze în Registrul de stat demararea procedurii de lichidare.

Opinia ta contează. Comentează!