Ancheta privind secția clandestină, depistată în cadrul spiatalului Ministerului Sănătății, va fi predată la Procuratură
Social 4 septembrie 2024, 15:52 | 2446

Ancheta privind spitalul Ministerului Sănătății, unde a fost depistată o secție clandestină pentru operații estetice, va fi preluată de Procuratură. Între timp, de acolo au dispărut toate echipamentele. Se întâmplă la o lună după demiterea șefului instituției medicale, Igor Curov. „Medicii operau ilegal”, recunoaște ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "În acest spital, din păcate au fost constatate foarte multe încălcări începând de la formarea salariilor, procedura de achiziții publice, iar cireașa de pe tort este că a fost identificată o secție de chirurgie plastică care era totalmente ilegală, clandestină. Nu figura în documentele Ministerului Sănătății, în nomenclatura de paturi, în activitate, în organigramă. Desigur că ea nu mai activează. De acolo au dispărut toate echipamentele cu care se realizau operațiile."

Toate materialele din dosar vor fi transmise la procuratură, a subliniat Ala Nemerenco.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "Întreg raportul comisiei de anchetă merge spre CNA și Procuratură și sunt sigură că va urma o investigație, deoarece acesta este un caz penal și pentru a nu prejudicia ancheta nu voi veni cu mai multe detalii."

Directorul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Igor Curov, a fost suspendat din funcție la sfârșitul lunii iulie. Potrivit autorităților, Curov ar fi blocat o sumă impunătoare de bani, venită de la parteneri internaționali.

Opinia ta contează. Comentează!