Grădiniță afectată de ploaia puternică
Social 17 septembrie 2024, 20:27 | 8089

Ploile devastatoare din ultimele zile au provocat pagube și în unele instituții de învățământ. Într-o grădiniță din sectorul Buiucani al capitalei, apa a inundat subsolul unde erau depozitate fructe, legume și alte produse alimentare. De câteva zile, angajații tot scot apa cu gălețile. Duminică au intervenit pompierii, atunci când se acumulase cel mai mare volum de apă, dar lucrul nu s-a încheiat nici astăzi. Am încercat să discutăm cu directoarea grădiniței, dar aceasta a refuzat să ne ofere un comentariu.

ANA NEAMȚU, reporter Jurnal TV: "Până mai ieri, în acest subsol apa era până la brâu. Pluteau obiecte de mobilă, produse alimentare, băuturi. Locul este și acum inundat, iar pentru a avea acces, angajații instituției au improvizat aceste trepte."

Șeful de gospodărie al grădiniței numărul 54, Victor Triboi, ne-a spus că năpasta s-a întâmplat sâmbătă, când apa a pătruns în subsol.

VICTOR TRIBOI, șef de gospodărie al grădiniței: "Noi ne-am alertat. Am venit la fața locului și am văzut care este problema. Am încercat să eliminăm din apă, dar apa era puternică. Am chemat serviciul pompieri 112. Au venit la fața locului, s-au uitat. Nu au intervenit deodată. Au spus că nivelul este mic. Au venit duminică pentru că nivelul s-a ridicat și am fost nevoiți să mai intervenim o dată."

Specialiștii au lucrat mai bine de cinci ore, pentru că nivelul apei a ajuns la peste un metru. Inundația a afectat depozitul de fructe și legume, dar și depozitul alimentar. Daunele sunt enorme, afirmă bărbatul.

VICTOR TRIBOI, șef de gospodărie al grădiniței: "Frigiderele erau deasupra, înotau. Eu când am văzut, erau scoase și din priză. Nu mai erau în priză. Mașinile de spălat erau căzute. În partea cealaltă toată hârtia igienică plutea. Scaune, mese, tot ce am avut acolo. Am strâns ieri apa până la 10 centimetri și am reușit să intrăm și să lucrăm mai departe."

Toate produsele alimentare care erau pe rafturile inferioare au fost afectate de apă și nu mai pot fi consumate.

VICTOR TRIBOI, șef de gospodărie al grădiniței: "Sucul este umed. Nu știu dacă mai poate fi folosit, pentru că a fost la nivelul apei. Uitați-vă! S-a împietrit (făina). Acestea par a fi închise în ambalaj, dar apa a pătruns. Aici avem soda alimentară și făina. Un pachet care a fost distrus cu totul."

În urma inundației, grădinița a primit produse noi pentru a asigura hrana copiilor pe parcursul următoarelor zile.

ALEXANDR VOTCARIOV, șef interimar DETS Buiucani: "Instituția activează de astăzi. Au fost livrate produsele alimentare, ieri, pe parcursul zilei, în a doua parte a zilei, iar utilajul care a fost deteriorat a fost înlocuit cu altul nou și plasate în alte încăperi ale instituției. Produsele care au fost deteriorate în urma ploilor urmează să fie decontate."

Din cauza pagubelor provocate de ploile puternice, grădinița și-a sistat activitatea luni, 16 septembrie. În total, în sectorul Buiucani, au fost afectate 16 grădinițe, a precizat luni pretorul de sector Vasile Moroi.

Opinia ta contează. Comentează!