Agricultorii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă vor fi scutiți de plățile față de creditori timp de șase luni
Agricultorii ale căror culturi agricole au fost afectate în proporție de cel puțin 60% de seceta din acest an vor fi scutiți de plățile față de creditori pentru un termen de șase luni. De asemenea, va fi restructurată obligația de plată a datoriilor restante acumulate față de creditori prin negocierea părților. Despre aceste măsuri de sprijin a anunțat astăzi ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, într-o conferință de presă.
VLADIMIR VOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: "Prezenta lege se aplică debitorului care a obținut credite, împrumuturi în leasing sau inputuri utilizate pentru activități agricole în baza unor contracte încheiate cu data de 1 septembrie 2023 și până la data de 1 septembrie 2024. Ale căror culturi au fost afectate în proporție de cel puțin 60% de secetă iar suprafața prelucrată constituie nu mai puțin de 50%."
Proiectul urmărește să ofere sprijin imediat fermierilor afectați. Totodată, vor fi prelungite garanțiile financiare emise anterior de instituțiile de garantare a creditelor, susține Vladimir Bolea.
VLADIMIR VOLEA, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: "Se suspendă pe un termen de șase luni, de la intrarea în vigoare a prezentei legi, obligația de plată, a datoriilor restante, acumulate, precum și a ratelor scadente, aferende împrumuturilor și creditelor datorate de debitori în anul 2024 către creditori până la data intrării în vigoare a acestei legi."
Proiectul urmează să primească și aprobarea Parlamentului.