Jurnal TV: „Poftă mare, Chișinău!”
Social 14 octombrie 2024, 19:57 | 904

Bucate tradiționale din România, Bulgaria, Italia, Grecia, Belgia și Germania. De Hramul orașului Chișinău, echipa Jurnal TV a surprins din nou, al 13-lea an la rând, cu cel mai tare show gastronomic, „Poftă mare, Chișinău!”. Bucătarii au fost la înălțime, iar cetățenii au făcut coadă în așteptarea deliciilor. Show-ul a fost organizat în Scuarul Europei - locul cel mai potrivit pentru asemenea evenimente.

Arome și gusturi din toată Europa. De asta au avut parte telespectatorii noștri la cel mai mare festival gastronomic ”Poftă mare, Chișinău!”. În acest an, am gătit șase feluri de mâncăruri tradiționale din Europa. Evenimentul a adunat zeci de pofticioși care au urmărit întregul proces de gătire a bucatelor și s-au delectat cu muzică bună.

În acest an, echipa Jurnal TV a spus ”Poftă mare, Chișinău” pentru a treisprezecea oară, de această dată în Scuarul Europei din centrul capitalei. În acest an, pe post de bucătari au fost ambasadorii și reprezentanții misiunilor diplomatice de la Chișinău. Este vorba despre România, Bulgaria, Italia, Grecia, Belgia și Germania.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău: "Vreau să felicit Jurnal TV pentru evenimentul ”Poftă mare, Chișinău!” și inspirației de a explora tradițiile culinare ale statelor UE cu prilejul acestei minunate sărbători."

LORENZO TOMASSONI, ambasadorul Italiei la Chișinău: "Împreună cu ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene vom prezenta rețetele noastre tradiționale. Este minunat să ne vedem aici cu oameni din alte părți ale țării."

SERGIU BEZNIȚCHI, prezentator Jurnal TV: "La orice masă, acolo unde se adună oamenii, extrapolând la nivel foarte mare se construiesc relații. Se stă de vorbă, se comunică despre o vorbă, despre un gând bun, o încurajare și se stă la un pahar de vorba. Asta vom avea și aici."

La cea de-a XIII-a ediție a proiectului „Poftă mare, Chișinău!”, telespectatorii noștri și nu doar au putut savura cele mai renumite mâncăruri tradiționale din Europa.

GABI MARCU, producător Jurnal TV: "Ne-am gândit anul ăsta să nu mai bate recorduri, dar să fuzionăm câteva bucătării din câteva țări europene și să încercăm să adunăm oamenii la aceste street food-uri, mai ales pe cei care nu au reușit să guste din ele."

Telespectatorilor noștri și toți cei care au venit la show-ul gastronomic au gustat la final din bucatele pregătite de bucătari împreună cu reprezentanții misiunilor diplomatice de la Chișinău.

Jurnal TV le mulțumește tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.

Opinia ta contează. Comentează!