Autoritățile nu cunosc, deocamdată, de câți bani e nevoie pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale
Social 18 septembrie 2024, 20:32 | 148

La patru ani de la incendiul care a distrus interiorul Filarmonicii, autoritățile nu cunosc, deocamdată, de câți bani e nevoie pentru reconstrucția edificiului. Studiul de fezabilitate, care va face o claritate în acest sens, va fi efectuat în... 2025, afirmă ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: "Studiul de fezabilitate pe care îl facem împreună cu Banca Europeană pentru Investiții va veni să ne spună exact care vor fi costurile și condițiile de finanțare. Guvernul Republicii Moldova va decide în urma acestui studiu suma creditului de la Banca Europeană de Investiții. Până atunci nu ne putem pronunța pentru că nu avem un calcul exact."

Potrivit ministrului Culturii, Banca Europeană va acorda doar jumătate din suma necesară pentru reconstrucția Filarmonicii. Cealaltă jumătate va fi contribuție proprie.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: "Ne dorim o sală nou performantă, cu cerințe acustice la nivelul filarmonicelor din ziua de azi. Din păcate, Moldova nu a avut și nici nu are o sală cu calități acustice moderne. La numărul de talente pe care le generează Moldova Uniunii Europene și lumii întregi avem nevoie de o sală perfectă."

Filarmonica „Serghei Lunchevici” a ars acum patru ani, pe 24 septembrie. Incendiul a izbucnit la o anexa, care se afla in reparație. Flăcările au distrus ambele săli de concerte, instrumente și biblioteca cu manuscrise. Deși valoarea pagubelor este greu de estimat, artiștii susțin că împreună cu Filarmonica a ars „o întreagă epoca”.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie